marți, 12 iulie 2011

Poezii de vara

Noapte de vara
de George Cosbuc


Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiş;
Zboară mierlele-n tufiş
Şi din codri noaptea vine
Pe furiş.

Care cu poveri de muncă
Vin încet şi scârţâind;
Turmele s-aud mugind,
Şi flăcăii vin pe luncă
Hăulind.

Cu cofiţa, pe îndelete,
Vin neveste de la râu;
Şi, cu poala prinsă-n brâu,
Vin cântând în stoluri fete
De la grâu.

De la gârlă-n pâlcuri dese
Zgomotoşi copiii vin;
Satul e de vuiet plin;
Fumul alb alene iese
Din cămin.

Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniştea-i acum deplină
Şi-a-nnoptat.

Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaiţele-au murit,
Şi prin satul adormit
Doar vrun câne-n somn mai latră
Răguşit.

Iat-o! Plină, despre munte
Iese luna din brădet
Şi se-nalţă, încet-încet,
Gânditoare ca o frunte
De poet.

Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.

Dintr-un timp şi vântul tace;
Satul doarme ca-n mormânt?
Totu-i plin de Duhul sfânt:
Linişte-n văzduh şi pace
Pe pământ.

Numai dorul mai colindă,
Dorul tânăr şi pribeag.
Tainic se-ntâlneşte-n prag,
Dor cu dor să se cuprindă,
Drag cu drag.           

 

Vara
de Otilia Cazimir

Apune soarele-n vapai
Si inserarea, ca un val,
Pe subt rachitile din deal
Se lasa-n liniste pe vai.
Coboara-ncovoiat la pod
Un biet pescar, de pe Siret,
Si-n umbra sura pier incet
Pescar, si apa, si navod.
De jos, din ceata de pe prund,
Doi pescarusi au aparut
Si-n zbor ingemanat si mut
Se duc spre baltile din fund.


Vara
de Nichita Stanescu

Deşi este încă seară
Simt că mâine vine vara

Cu lungi gene de mărar
Si cu ochii de muştar, 

Cu obrajii de caisă
Unduindă a narcisă.

Ca o pasăre măiastră
Ea va bate la fereastră,
Eu-i deschid.

Ea intră-n casă,
Tărcată şi pepenoasă.

 

Gradinita Casa Fericirii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu