duminică, 10 aprilie 2011

Legenda lăcrimioarei

I În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea,
Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sânuri arome nesfârşite.
Lumina era moale şi-ndemnătoare şopţii.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopţii.
Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,
Şi nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;
Căci scris era pe ceruri, pe frunze şi pe unde:
Nici umbra de durere aice nu pătrunde.
Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,
Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,
Gustând în liniştire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.
Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.
II
Şi iată că soseşte un oaspe de pe lume,
Un suflet alb şi tânăr pe-un nor de dulci parfume;
Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zâmbire, cu gingaşe cuvinte,
Şi-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curând plecaşi din viaţă! Nu plângi a tale zile?
Nu, căci am dat o clipă de viaţă trecătoare
Pe alta mai ferice şi-n veci nepieritoare.
Şi nu ţi-e dor acuma de lumea pământească?
Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.
Cum? Nu laşi nici o jale pe urma ta duioasă?
Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Şi vecinic după dânsa voi plânge cu durere!
Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,
Şi lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.
De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare!
de Vasile Alecsandri
Gradinita Casa Fericirii
Invata poezia Martie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu