marți, 30 martie 2010

ACTIVITATE LA SCOALA ELENA FARRAGO CU COPIII DE CLASA I

Prescolarii, impreuna cu scolarii de clasa I au avut de realizat pe echipe carticele fermecate. Pentru realizarea acestora au avut de colorat imagini din poezii cunoscute scrise de Elena Farago, de lipit versuri, de decupat, de scris titlurile poeziilor recunoscute, de snuruit cartea si de legat fundita cartii. Fiecare echipa si-a ales un nume, iar prescolarii l-au scris pe coperta cartii.
Toata lectia s-a desfasurat in voie buna, pe un fond muzical, iar la sfarsit, scolarii le-au pregatit o surpriza prescolarilor: cate o carticica cu poezii scrise de Elena Farago si un program artistic deosebit, care a cuprins poezii cunoscute de toata lumea (Catelusul schiop, Pedeapsa matei, Gandacelul, Bondarul, Doi frati cuminti, Tanu-i etc).
Priviti fotografiile, ele evidentiaza clar prietenia sincera si adevarata care s-a legat intre scolari si prescolarii gradinitei noastre!

Un comentariu:

  1. Felicit aceasta initiativa, mai ales ca din toamna suntem la scoala. Cu aceasta ocazie, copiii nostri au vazut cum arata o scoala si ce se va intampla acolo. Am scapat de o mare parte din emotii. Multumim !

    RăspundețiȘtergere