miercuri, 23 decembrie 2009

Drumul catre fericirea copilului tau. Doar 7 pasi.


Aceste trasaturi ale copilului le poti dezvolta chiar tu – parintele care il ajuta sa vada partea frumoasa a vietii, caci copilul de azi este adultul de maine. Pasii sunt usor de urmat si sunt aplicabili pana la vasta de 6-7ani:
1. Daruieste-i ocazii in care sa straluceasca!
Fiecare copil se naste cu un anumit talent. Ii plac jucariile, cartile? Ii place sa deseneze sau sa monteze/ demonteze diverse lucruri?
Straduieste-te sa descoperi cat mai din timp ce-l preocupa pe micut si nu ezita sa-l simulezi. Indeamna-l sa “citeasca” in timp ce mai faceti treaba prin casa. Cumpara-i, inainte de oricare alta jucarie, carti si caiete, creioane colorate, pensule, culori. Ofera-i jucarii care se demnteaza si se asambleaza si lasa-l sa se joace. Daca tu ii impartasesti entuziasmul cand el are o reusita, micutul tau va prinde aripi si-si va dezvolta foarte mult talentele si aptitudinile innascute.
2. Foloseste-ti imaginatia!
Implica-te in jocul lui. Jucati-va de-a v-ati asunselea prin casa sau de-a prinselea prin parc, dar nu uita nici de batrana coarda. Apelati si la cuburi, puzzle, lego etc. Important este sa incerci sa improvizezi cateva reguli simple si clare pentru toti participantii la joc, prin care ii stimulezi dorinta micutului de a-si pune in valoare imaginatia si spiritul de competitie. Micutii se indragostesc destul de repede de plimbarile in aer liber, asa ca-i poti stimula interesul pentru bicicleta sau role. Lectiile organzate: de tenis, dans, inot, actorie etc., nu numai ca ajuta la dezvoltarea armonioasa a partii fizice, dar si modeleaza personalitatea copilului, socializarea si disciplinarea lui. Pentru imaginatie, gandire, putere de concentrare si, nu in ultimul rand, autocontrol, pe la varsta de 5 anisori sahul este foarte bine venit.

3. Asculta-l! Are si el mici “necazuri” 
Nu-i da impresia ca il asculti cu jumatate de ureche, ca ceea ce spune nu are importanta pentru tine si mai ales nu-l lasa sa vorbeasca singur pentru ca o sa-l ranesti. Chiar daca acele lucruri le-ai mai auzit de cateva ori, asculta-l, pastreaza aparenta si lasa-l sa creada ca este foarte important ceea ce-ti spune. El o povesteste cu maxima seriozitate. Fa si tu la fel. El simte daca ceea ce spune si crede el este la fel de real si pentru tine. Un moment foarte bun pentru comunicare este seara, la culcare. Acorda-i toata atentia de care are nevoie si nimic nu-l poate face sa nu se considere important.
4. Atentioneaza-l asupra pericolelor
Paza buna trece primejdia rea. Siguranta micutului este un aspect care nu trebuie neglijat. Pericolele exista. Acest lucru este bine sa-l cunoasca cat mai de timpuriu. Explica-i ca, uneori, chiar daca o masina nu pare sa fie prea periculoasa ea poate sa-l loeasca. Invata-l care sunt culorile semaforului si minimele reguli de circulatie. Invata-l sa nu intre in vorba cu strainii, sa nu se joace cu focul sau pe la prize.
Invata-l sa se protejeze de frig, ca e necesar sa se protejeze de frig, ca e necesar sa se imbrace adecvat pentru ca se va imbolnavi si va fi obligat, cel putin o perioada, sa suporte anumite restrictii. Siguranta copilului tau este si siguranta ta.
5. Dezvolta-i independenta
Sa punem bazele azi pentru ce va fi in viitor: o persoana care nu se lasa usor invinsa, un luptator. Invata-l sa depaseasca de la o varsta frageda, dificultatile pe care le intalneste. La gradinita trebuie sa se imbrace si sa manance singur, sa se supuna unei minime discipline si, mai ales sa imparta jucariile cu alti copii. Arata-i cum e sa se descurce singur si ofera-i mana ta de ajutor doar cand este neaparata nevoie.
6. Daruieste-i cat mai mult din timpul tau liber
Nu lasa ca timpul petrecut cu copilul tau sa devina “o floare rara”. 
Viteza cotidiana cu care trebuie sa faci cat mai multe lucruri in cat mai scurt timp, nu trebuie sa restrictioneze zilele petrecute impreuna cu copilul tau.
“Mami, tati pot sa-ti spun ceva? Da fiule, dar acum ma grabesc!” si mai tarziu : “Fiule, putem sa-ti spunem ceva? Sigur, dar acum sunt presat de timp!” . Copilaria este acum in elementul sau, asa ca, indiferent de programul pe care i-l stabilesti tu, sau il stabiliti impreuna, lasa-l sa-si faca si micile lui “capricii”. Sunt la o varsta la care sunt inca fragili si au nevoie de pauze dese si multe minute de relaxare. Creati impreuna o lume a voastra, o lume calda si echilibrata, lasa-l sa se joace in buna voie.
El va descoperi singur locul si momentele potrivite pentru relaxare, echilibru interior si senzatia de libertate. Explorati minunile naturii: flori, gandacei, roua de pe firele ierbii. Vorbeste-i tot timpul despre ceea ce descoperiti si creati impreuna.
7. Invatati sa zambiti impreuna
Copilaria inseamna veselie si inocenta. O poveste, 2 cantece, presarate din cand in cand cu mici glume – reteta pentru voia buna care sa nu lipseasca de la nici o masa. Ca desert, explorati lumea basmelor. Rasul cu pofta are, de asemenea, si efecte fizice benefice, muschii fetei se decontracteaza si intregul organism se relaxeaza. Acest univers al copiilor intretinut cu zambete si, de ce nu, cu rasul in hohote poate sa fie si pastila dumneavoastra antistres. Aceasta se ia fara prescriptie medicala, nu are contraindicatii, cu efecte sigure si de durata. 
Sursa: www.psiholife.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu