miercuri, 25 noiembrie 2009

Stapanirea de sine si impulsivitatea la prescolar


„O clipa de rabdare te poate salva de la un dezastru, un moment de nerabdare poate provoca o nenorocire” (proverb chinezesc)

Cum putem defini copilul impulsiv? Este foarte usor sa-l observi intr-un grup de copii. Intotdeauna cel impulsiv va dori sa inceapa jocul cat mai repede, nu va fi atent cand se vor explica regulile, va isca mici conflicte, iar atunci cand jocul devine mai interesant pentru toti ceilalti, copilul impulsiv il va abandona stricand distractia si bunul mers.
Totusi impulsivitatea este o caracteristica a majoritatii copiilor mici. Acest lucru se explica prin faptul ca gandirea lor nu este suficient de matura si nu au in vedere consecintele atunci cand realizeaza o actiune. Ei nu analizeaza situatia in ansamblul ei, astfel ca actiunea si gandirea sunt initiate aproape simultan.
Copiii foarte mici, sub varsta de 3 ani se lovesc mereu de masa, scapa lucrurile din mana, bat toba de 10 ori chiar daca i-ai cerut sa se opreasca. Acesta este modul lor caracteristic de a cunoaste lumea si obiectele din jur.

Totusi pe la 4 ani, copiii ar trebui sa dobandeasca deja control asupra miscarilor pe care le desfasoara. Daca ei continua sa fie impulsivi in miscari si comportament, acest lucru le va afecta si capacitatea de concentrare si invatare. Cu greu vor putea fi stapaniti de educatoare sa stea pe scaun in cadrul activitatilor si foarte greu vei reusi sa le captezi atentia pentru a le cere o favoare sau sa indeplineasca o sarcina. Impulsivitatea este un factor care afecteaza si relatiile sociale ale copilului. De aceea, este de dorit sa iei cateva masuri pentru a-l ajuta sa-si modeleze reactiile si sa dobandeasca control.

Iata cateva cauze posibile ale impulsivitatii:

1.o cauza biologica care poate sa explice modul de manifestare al copilului: poate ii este foame, e obosit, stresat sau bolnav.
2.unii copii sunt foarte sensibili si capata repede sentimentul ca sunt neglijati si incearca sa atraga atentia.
3.uneori impulsivitatea poate sa apara ca si o reactie la teama sau lipsa de siguranta pe care o simte in mediul in care traieste.
4.comportamentul impulsiv poate sa fie si o consecinta a faptului ca l-a invatat prin observare fie de la tine, prietenii sau cunostintele cu care interactioneaza.

Cum poti sa-l ajuti?
Impulsivitatea ar putea aparea si pentru ca uneori se simte jignit atunci cand ii ceri sa realizezi o sarcina simpla. In astfel de cazuri il poti indruma catre activitati care presupun o utilizare mai mare a muschilor. Uneori efortul fizic il poate ajuta sa reduca nivelul de impulsivitate si de energie. Daca este foarte galagios si activ, ajuta-l sa gaseasca o activitate mai linistita de care sa se poata bucura inainte de a reveni la activitatea lui anterioara.
Iata si cateva exercitii:
• Ne jucam cu apa.
Deseneaza pe niste pahare transparente cate o linie cu markerul. Indicat este ca acesta sa aiba o culoare cat mai vizibila si accentuata. Cere copilului sa umple paharele cu apa fara insa a depasi linia trasata de tine.
Rostogolirea mingii.
Poti sa trasezi linii pe trotuarul din fata blocului sau pe betonul din curtea casei si sa-i ceri copilului sa faca niste pase in asa fel incat mingea sa nu depaseasca aceste limite. Este o metoda potrivita pentru a-si stapani impulsul de a lovi mai tare mingea, ajutandu-l sa-si controleze comportamentul.
„Lumina rosie-lumina verde”.
Joaca-te de-a semaforul cu copilul tau. Atunci cand ii arati cartonasul de culoare rosie, copilul trebuie sa invete ca e nevoie sa se opreasca din orice activitate pe care o desfasoara. Atunci cand va vedea cartonasul verde se va putea intoarce la activitatea lui. In locul cartonaselor poti sa folosesti de exemplu, indicatii: „semaforul arata rosu” sau „semaforul arata verde”. La aceste comenzi, copilul va invata cum sa reactioneze.

In ceea ce priveste activitatile muzicale si placerea pe care cel mic o are atunci cand te vede enervata din cauza zgomotului pe care il produce, iti ofer cateva repere:

1. Lasa copilul sa bata ritmuri muzicale diferite. Incurajeaza-l sa bata mai lent sau mai rapid, mai tare sau mai incet, alternand bataile.
2. Daca ai posibilitatea sa-i arati copilului un instrument muzical cu coarde, invata-l sa o atinga pe fiecare in parte pentru a sesiza singur diferentele de intensitate.

Tu cum incerci sa il inveti pe copilul tau sa nu actioneze impulsiv? Ai intampinat probleme de acest gen? Asteptam raspunsurile si comentariile tale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu